Să vedem povestea lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), cel care a fost un simplu sclav înainte de convertirea sa la Islam, iar după convertire a devenit un „maestru” al Islamului. A fost onorat, în Islam, să fie ales Muadhan (cel care cheamă la Rugăciune).
Ori de câte ori Omar îl menţiona pe Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de ei!) spunea:
Abu Bakr este maestrul nostru şi emancipatorul stăpânului nostru (referindu-se la Bilal, Allah să fie mulţumit de ei!)” (Bukhari)
Omar ibn Al-Khattab (Allah să fie mulţumit de el!) i-a dat titlul de „maestru” lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), cel care a avut un ten de culoare închisă şi o construcţie subţire al corpului, fiind foarte înalt, cu părul des şi barbă rară, aşa cum a fost descris de către relatatori.
Ori de câte ori a fost lăudat, el îşi lăsa capul in jos şi, lăcrimând, spunea: „Adevărat, eu sunt un abissinian (Abissinia este Etiopia de azi), însă ieri eram doar un sclav.
Deci cine este acest etiopian, cel care a fost ieri doar un sclav?
El a fost Bilal ibn Rabah (Allah să fie mulţumit de el!), cel care a fost însărcinat cu chemarea la Rugăciune. Din fiecare zece musulmani, de la începuturile Islamului şi până în ziua de azi, cel puţin şapte au auzit de Bilal (Allah să fie mulţumit de el!). Există sute de milioane de oameni, de-a lungul secolelor şi generaţiilor care l-au ştiut şi-l ştiu pe Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) îşi amintesc numele lui şi cunosc rolul lui la fel cum îi ştiu pe cei doi mari califi ai Islamului, Abu Bakr şi Omar (Allah să fie mulţumit de ei!). Dacă ar fi întrebat un copil, din şcoala primară, despre Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), el ar răspunde: „El a fost cel care striga Adhanul (chemarea la Rugăciune).
Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a fost sclavul pe care stăpânul său îl tortura cu pietre fierbinţi, iar el spunea: „Dumnezeu este Unic, Dumnezeu este Unic.
Înainte de Islam, Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) avea grijă de oile stăpânului său pentru un pumn de curmale. Dacă nu ar fi fost Islamul, soarta lui ar fi fost sclavia, rătăcind prin mulţime până ce moartea punea capăt vieţii sale. Însă credinţa sa s-a dovedit a fi adevărată, şi măreţia religiei în care el a crezut i-a dat, în timpul vieţii sale şi în istorie, un loc elevat printre oamenii mari şi nobili ai Islamului. Într-adevăr, mulţi oameni cu distincţie, prestigiu sau bogăţie nu au obţinut nici măcar o zecime din nemurirea câştigată de Bilal, etiopianul (Allah să fie mulţumit de el!). Astfel, un om cu pielea neagră, descendenţă modestă, şi cu poziţia sa de sclav, dispreţuit de mulţi oameni, atunci când a ales Islamul a ocupat un loc ridicat datorită sincerităţii, purităţii şi autosacrificiului său.
Oamenii din Mecca au crezut că un sclav, aşa cum a fost Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), nu va avea putere asupra a ceva şi că nu va deveni nimic, însă el a întrecut toate aşteptările posedând credinţa pe care numeni ca el nu-l putea poseda! El a fost un etiopian (abissinian) la fel ca şi mama lui, care se numea Hamaama şi ea fiind o slavă al lui Umayyah ibn Khalaf Al-Jumahi în Mecca.
Vestea despre Mesajul Profetului Mohammed s a ajuns la urechile lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!). De fapt, Profetul a fost „zumzetul” Meccăi, deoarece toţi oamenii din oraş vorbeau despre el.
S-a întâmplat că Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) fiind cu treabă alături de stăpânul său şi alţi nobili din Quraish stătea aşezaţi şi vorbeau despre Profet s şi Mesajul său. Stăpânul său, Umayyah ibn Khalaf, a vorbit dur la adresa Profetului Mohammed s, folosind cuvinte pline de anxietate, furie şi răutate.
Ascultând oamenii din oraş, Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a aflat mai multe despre Islam, de asemenea, a aflat că Mohammed s este un om nobil, demn de încredere şi foarte loial. Oamenii şi-au spus:
Mohammed nu a fost niciodată un mincinos, magician sau nebun, însă trebuie să-l descriem astfel pentru ca oamenii să abandoneze religia lui.
Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a auzit şoptind motivele care i-au determinat pe aceşti oameni să-l conteste şi să se opună Profetului Mohammed s.
Motivele au fost următoarele:
- Primul motiv a fost loialitatea faţă de religia părinţilor lor;
- Al doilea motiv a fost teama lor pentru gloria tribului Quraish, care a fost revărsată asupra lor datorită statutului lor religios, fiind centrat pe adorarea idolilor, de asemenea, Mecca fiind un punct de întâlnire în Peninsula Arabică;
- Al treilea motiv a fost invidia faţă de tribul Banu Hashim, deoarece dintre ei urma să vină un Profet sau Mesager.
Aflând multe despre religia Islamică, Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a acceptat Islamul şi nu a trecut mult timp pentru ca vestea îmbrăţişării Islamului să fie răspândită. Pentru conducătorii din Banu Jumah, de unde provenea Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) această veste a fost un şoc, iar Umayyah ibn Khalaf, stăpânul lui, a considerat ca acest lucru este o ruşine mare, o dezonoare şi a spus în batjocoră: „Nu contează! Singurul care o să accepte Islamul este acest sclav!” Însă Islamul s-a răspândit, iar practica idolatriei a luat sfârşit.
Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a onorat nu doar Islamul, ci întreaga omenire. El a rezistat la cele mai dure forme de tortură. Allah Al-'Alaa y l-a făcut un exemplu a faptului că negreala pielii şi robia nu condamnă măreţia sufletului, dacă acesta s-a umplut de credinţă şi îşi iubeşte Creatorul.
Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a oferit o lecţie profundă pentru cei din timpul său, precum şi pentru cei de după; libertatea şi supremaţia conştiinţei nu puteau fi schimbate nici cu aur cât să acopere globul pământesc, nici cu pedepse.
A fost dezbrăcat şi pus pe cărbuni aprinşi pentru a renunţa la religia sa, însă Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a refuzat ferm. A fost târât pe pietrele încinse de la căldura toridă a zilei, iar o piatră mare, care putea fi ridicată doar de mai mulţi bărbaţi, i-a fost aşezată pe corp şi pe piept. Această tortură sălbatică a fost repetată zi de zi, până când unora dintre cei care-l torturau li s-a făcut milă de el şi i-au spus: „Te vom lăsa liber, dacă vorbeşti frumos despre idolii noştri.
Cei din tribul Quraish nu au vrut să se spună despre ei că nu sunt în stare să impună unui sclav să renunţe la Islam, însă Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a refuzat, repetând mereu „Dumnezeu este Unic, Dumnezeu este Unic!”. Cei care-l torturau au strigat la el implorându-l: „Menţionează numele lui Al-Laat şi Al-'Uzza. (Numele a doi dintre idolii pe care-i adorau oamenii înainte de Islam)”, însă Bilal a fost de neînduplecat, repetând continuu: „Dumnezeu este Unic, Dumnezeu este Unic!”. Atunci i-au cerut să repete doar după ei însă şi de această dată Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), bătându-şi joc de ei a spus: „Nu sunt în stare să pronunţ ceea ce vreţi voi să spun!
Astfel, Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a rămas de neclintit în credinţa sa, fiind torturat din ce în ce mai dur. După apusul Soarelui, cei care-l torturau au legat o sfoară în jurul gâtului şi au poruncit tinerilor din trib să-l poarte în jurul munţilor şi pe străzile din Mecca, însă Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a continuat: „Dumnezeu est Unic, Dumnezeu este Unic!” Când noaptea s-a lăsat ei i-au spus: „Mâine vei vorbi bine despre idolii noştri, iar noi te vom elibera. Noi am obosit să te torturăm, iar acum această sarcină a devenit atât de grea pentru noi încât ni se pare că noi suntem cei torturaţi. Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a rămas neclintit, şi-a scuturat capul şi a spus: „Dumnezeu este Unic, Dumnezeu este Unic!” Umayyah ibn Khalaf l-a lovit şi, explodând de furie, a strigat: „Ce ghinion am! Sclav nenorocit ce eşti! Pe Al-Laat şi Al-'Uzza, voi face din tine un exemplu pentru sclavi şi stăpâni. Însă Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a răspuns cu credinţa certă a unui credincios: „Dumnezeu este Unic, Dumnezeu este Unic!” Au încercat să-l păcălească pe Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), iar unul dintre politeiştii prezenţi a jucat rolul de simpatizant al lui, spunând: „Linişteşte-te Umayyah. Pe Al-Laat, el nu va mai fi torturat! Bilal este unul dintre noi, iar mama lui este sclava noastră. El nu va vorbi urât despre noi şi nu va voi să ne ridiculizeze prin convertirea sa la Islam. Bilal privi la feţele lor mincinoase şi viclene şi, cu un calm complet, care i-a şocat, a strigat: „Dumnezeu este Unic, Dumnezeu este Unic!
A doua zi, Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a fost luat din nou pe un soare dogoritor şi o căldură extremă, a ştiut ceea ce urmează, însă a rămas răbdător şi curajos, cunoscând răsplata imensă care-l aşteaptă în Viaţa de Apoi.
Abu Bakr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!) a văzut când aceştia îl torturau pe Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) şi a strigat la ei: „Omorâţi un om pentru că el a spus: «Allah este Dumnezeul meu!»?”Apoi a strigat la Umayyah ibn Khalaf: „Ia mai mult decât preţul lui şi lasă-l liber.
Acesta a fost ca şi cum în timp ce se îneca Umayyah a prins o barcă de salvare, a fost un lucru pe placul lui să audă că Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) a oferit un preţ pentru eliberarea lui Bilal (Allah să fie mulţumit de ei!), deoarece el şi-a pierdut orice speranţă ca acesta va abandona vreodată Islamul. Fiind negustori, au realizat că vânzarea lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) este mult mai profitabilă decât uciderea lui, aşa că l-au vândut lui Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!), care imediat l-a eliberat din sclavie, astfel, Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) ocupându-şi locul printre oamenii liberi.
Atunci când Abu Bakr şi-a pus braţul în jurul lui Bilal (Allah să fie mulţumit de ei!), Umayyah i-a spus: „Ia-l, pentru că pe Al-Laat şi Al-'Uzza, dacă tu ai refuzat să-l cumperi pentru o uncie de aur, l-aş fi vândut tot ţie. Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) a observat amărăciunea disperarea şi dezamăgirea din spatele acestor cuvinte, şi s-a abţinut să răspundă însă pentru că aceşti oameni au călcat demnitatea lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), care acum a devenit fratele şi egalul lui, i-a spus lui Umayyah: „Pe Allah, dacă tu ai fi refuzat să-l vinzi, cerând mai mult de o sută de uncii de aur, eu tot l-aş fi cumpărat.
După Hijrah (Emigrarea musulmanilor de la Mecca la Medina) Mesagerului s şi a musulmanilor la Medina, Profetul Mohammed s a poruncit să se facă chemarea la Rugăciune (Adhan). Cui i-a fost acordată această onoare de a chema la Rugăciune? Nimeni altuia decât lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), cel care a strigat cu 13 ani în urmă, atunci când a fost torturat: „Dumnezeu este Unic, Dumnezeu este Unic!”. El a fost cel ales de către Mesagerul lui Allah s să fie primul Muadhan (cel care cheamă la Rugăciune) al Islamului. Cu vocea sa melodioasă, el a umplut inimile cu credinţă şi urechile cu teamă atunci când s-a auzit:
Allah este Cel mai Mare!
Allah este cel mai Mare!
Mărturisesc că nu există altă divinitate în afara lui Allah
Mărturisesc că nu există altă divinitate în afara lui Allah
Mărturisesc că Mohammed este Mesagerul Său
Mărturisesc că Mohammed este Mesagerul Său
Haideţi la Rugăciune!
Haideţi la Rugăciune!
Haideţi la izbândă!
Haideţi la izbândă!
Allah este cel mai Mare!
Allah este cel mai Mare!
Nu există altă divinitate în afara lui Allah.
După acesta, a avut loc prima bătălie dintre politeişti şi musulmani, bătălia de la Badr. Mesagerul lui Allah s a ales sloganul pentru musulmanii din această confruntare importantă: „Dumnezeu este Unic, Dumnezeu este Unic!”.
În această bătălie, au fost ucişi 70 de oameni şi alţi 70 au fost luaţi prizonieri de război. Mulţi dintre nobilii din tribul Quraish au fost ucişi. Umayyah ibn Khalaf, cel care a fost stăpânul lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), nu a vrut să iasă din Mecca pentru a-i întâlni pe musulmani, aşa că nu s-a pregătit. Prietenul lui Uqbah ibn Abu Muait a fost supărat din această cauză şi şi-a propus să meargă la el atunci când acesta era în mijlocul oamenilor. I-a dat o candelă cu tămâie şi i-a spus: „O, Abu Ali, foloseşte aceasta. Tu eşti unul dintre femei. După acestea, Umayyah nu a mai găsit cale de scăpare. Uqbah ibn Abu Muait a fost cel mai mare susţinător al său atunci când îl tortura pe Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) sau pe alţi musulmani, iar în acea zi el a fost cel care a grăbit plecarea la bătălie unde va muri, aşa cum în acelaşi loc unde va muri şi Uqbah.
Viaţa lui Umayyah a ajuns în mâinile nimănui altuia decât Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), iar atunci când bătălia a început între cele două părţi, iar musulmanii au strigat „Dumnezeu este Unic, Dumnezeu este Unic!”, inima lui Umayyah s-a cutremurat. Acestea au fost aceleaşi cuvinte pe care sclavul său le repeta ieri, iar azi, aceste cuvinte zguduie câmpul de luptă din toate părţile, fiind strigătul unui întreg popor. Atunci Umayyah a realizat cât de repede s-a răspândit Islamul printre oameni.
Săbiile s-au ciocnit în luptă, iar bătălia a devenit tot mai aprigă. Atunci când aceasta se apropia de sfârşit, Umayyah ibn Khalaf l-a văzut pe Abdur-Rahman ibn Awf (Allah să fie mulţumit de el!), un companion al Profetului Mohammed s, şi a căutat refugiu la el, cerându-i să-l ia în captivitate, sperând că astfel îşi va salva viaţa. Abdur-Rahman (Allah să fie mulţumit de el!) a acceptat acest lucru şi i-a acordat refugiu. L-a luat cu el şi l-a condus în mijlocul bătăliei, la locul unde stăteau cei luaţi în captivitate. Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) l-a văzut şi a strigat: „Conducătorul kufr-ilor (necredincioşilor), Umayyah ibn Khalaf! Să nu fiu eu salvat dacă el este salvat!” Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a ridicat sabia pentru a-l lovi, însă Abdur-Rahman ibn Awf (Allah să fie mulţumit de el!) a strigat la el: „O, Bilal, el este prizonierul meu. Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) se gândi: „Captiv de război atunci când încă războiul este în derulare? Prizonier atunci când de pe sabia lui încă picură sângele musulmanilor? Asta nu se poate!
Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a realizat că el singur nu-l poate ataca pe Umayyah, astfel şi-a chemat tovarăşii de luptă: „O Ansari! Conducătorul kufr-ilor (necredincioşilor), Umayyah ibn Khalaf! Să nu fiu eu salvat dacă el este salvat!
Un grup de musulmani s-a apropiat şi l-a înconjurat pe Umayyah şi pe fiul său, care era şi el dintre Quraish. Abdur-Rahman ibn Awf (Allah să fie mulţumit de el!) nu mai putea face nimic, nu-i putea lua apărarea, deoarece armura lui era luată. Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) s-a uitat lung la corpul lui Umayyah căzut sub loviturile săbiilor, apoi s-a îndepărtat strigând: „Dumnezeu este Unic, Dumnezeu este Unic!”.
Nu cred că este dreptul nostru să analizăm virtutea clemenţei, cu această ocazie, a lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!). În cazul în care întâlnirea dintre el şi Umayyah ar fi avut loc în alte circumstanţe, ne-ar fi fost permis să avem pretenţia ca Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) să arate milă şi clemenţă, iar un om ca el, cu credinţă şi evlavie, cu siguranţă nu ar fi refuzat. Însă ei s-au întâlnit pe câmpul de luptă, săbiile ce ciocneau, iar cei ucişi cădeau... El nu a văzut pe câmpul de bătălie doar luptă şi luptă. Dacă Umayyah ar fi avut posibilitatea să-l ucidă pe Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), cu siguranţă că l-ar fi ucis. Este nedrept ca cineva să-l întrebe pe Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) în astfel de circumstanţe: „De ce nu-l ierţi?”.
Timpul trecea şi Mecca a fost cucerită. Mesagerul lui Allah s, atunci când a intrat în Mecca, spunea cu recunoştinţă: „Allah este Cel mai Mare!” în fruntea a 10.000 de musulmani, pe care i-a condus imediat la Ka'bah, care în acele vremuri era împânzită de idoli. Abdullah ibn Mas'ud (Allah să fie mulţumit de el!) a relatat:
Mesagerul lui Allah a intrat în Mecca (în anul cuceririi ei), iar acolo se aflau 360 de idoli în jurul Ka'bei. A început să îi dărâme, lovindu-i cu băţul din mâna lui şi a spus: «Adevărul (Islamul) a venit şi minciuna (necredinţa) a dispărut!»... (Bukhari)
Din a ceea zi nu a existat nici Laat, nici 'Uzza şi nici Hubal (Numele a trei dintre idolii pe care-l adorau înainte de venirea Islamului). Oamenii se aplecau doar pentru închinarea în faţa lui Allah Al-'Alaa y, Allah cel mai Mare.
Mesagerul lui Allah s a intrat în Ka'bah însoţit de Bilal (Allah să fie mulţumit de el!). Imediat ce a intrat a găsit în faţa sa un idol ce-l reprezenta pe Profetul Ibrahim (Allah să fie mulţumit de el!), trăgând la sorţi. Furios, Profetul s a spus:
«Fie ca Allah să-i omoare! Strămoşii noştri nu au tras la sorţi! Ibrahim (Avraam) nu a fost creştin sau evreu, el a fost un adevărat musulman şi nu a fost niciodată politeist.»
Apoi i-a ordonat lui Bilal să urce pe Ka'bah şi să cheme la Rugăciune. El s l-a numit Adhan.
Ce timp, loc şi ocazie magnifică!
Viaţa în Mecca a ajuns la un impas. Mii de musulmani stăteau nemişcaţi, repetând cu supunere cuvintele Adhan-ului după Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), în timp ce politeiştii erau în casele lor, crezând cu greu ceea ce urma să se întâmple. Profetul s li s-a adresat lor, spunând: «Plecaţi, sunteţi liberi!»
Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a trăit alături de Mesagerul lui Allah s şi a luptat în toate bătăliile, a chemat la Rugăciune şi la respectarea tuturor ritualurilor acestei religii mari, Islamul, care i-a scos pe oameni din întuneric la lumină şi de la servitute la libertate. Cu fiecare zi ce trecea, Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a devenit tot mai iubit de către Profetul lui Allah s, care l-a descris ca fiind „Unul dintre locuitorii Paradisului.
Cu toate acestea, Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a rămas aşa cum a fost întotdeauna, generos şi umil, considerându-se „abissinianul care ieri a fost sclav. Într-o zi, s-a gândit să ceară spre căsătorie petru el şi fratele său două surori, aşa că s-a dus la tatăl lor şi a spus: „Eu sunt Bilal şi acesta este fratele meu. Am fost doi sclavi din Abissinia. Am trăit în rătăcire, dar Allah ne-a ghidat. Am fost doi sclavi, dar Allah ne-a emancipat. Dacă eşti de acord să-ţi căsătoreşti fiicele cu noi atunci toată lauda este pentru Allah, dacă refuzi, atunci Allah este cel mai Mare.
Profetul Mohammed s a murit şi Abu Bakr As-Siddiq (Allah să fie mulţumit de el!) a preluat conducerea musulmanilor. Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a venit la calif şi i-a spus: „O calif al musulmanilor, l-am auzit pe Mesagerul lui Allah s spunând: «Cea mai bună faptă al unui credincios este Jihad-ul pe Calea lui Allah.» Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) l-a întrebat: «Şi ce vrei Bilal?» El a răspuns: «Vreau să merg pe Calea lui Allah şi să mor pentru cauza Sa.» Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) a întrebat: «Şi cine va face Adhanul pentru noi?». Atunci, Bilal (Allah să fie mulţumit de el!), cu ochii lăcrimând, a spus: «Eu nu voi face Adhanul pentru nimeni, după moarte Mesagerului lui Allah.» Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) i-a spus: «Rămâi Bilal şi fă Adhanul pentru noi.» Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a răspuns: „Dacă tu m-ai eliberat din sclavie pentru tine, atunci voi face ceea ce vrei, însă dacă m-ai eliberat pentru Allah, lasă-mă Celui pentru care am fost emancipat.» Abu Bakr (Allah să fie mulţumit de el!) a spus atunci: «Te-am emancipat pentru Allah, Bilal!» Apoi l-a lăsat să plece.
Ultima dată când Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a chemat la Rugăciune a fost atunci când comandantul dreptcredincioşilor, Omar (Allah să fie mulţumit de el!), a vizitat Sham-ul, iar musulmanii l-au implorat să-i ceară lui Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) să facă chemarea la Rugăciune (Adhan). Au plâns cum nu au mai făcut-o mai înainte şi Omar (Allah să fie mulţumit de el!) şi mai tare.
Bilal (Allah să fie mulţumit de el!) a murit în Siria, luptând pentru cauza lui Allah, tocmai aşa cum şi-a dorit.